niciodata

In Andrei Rubliov( R: A. Tarkovsky, 1966, URSS) e o scena in care andrei s eplimba cu un ucenic prin padure si il cearta din diverse motive. Printre altele la un moment dat ai spune: nu inteleg cum poti sa mananci asa mult si sa pictezi icoane.
Eu am o problema asemanatoare. Eu mananc mult si imi place sa si si gatesc. Am o adevarata pasiune pentru mancare. Adevarul e ca in ultima vreme am observat ca ma duc la biblioteca si scot doar carti de film si carti de bucate.
Drept urmare eu nu ma pot uita la Bergman. Recent am revazut(oarecum) Through a glass darkly, Winter Light si am vazut Silence.
Si trebuie sa spun ca fiorul lui existential nu este si al meu. Eu nu m-am indoit niciodata de Dumnezeu( de fapt m-am indoit dar mia trecut de mult) si nu iau viata asa in serios, eu sunt un hedonist. filmele erau prezentate de un bergman batran si slab, eu nu cred ca o sa fiu niciodata asa (slab).
Filmele lui Bergman le-am simtit intotdeauna reci, si serioase, trebuie sa fii cu stomacul gol si sa ai o stare de disconfort ca sa le poti urmari, iar eu de cele mai multe ori nu am nici una nici alta.
De aia cred ca mie imi place asa mult Felinni, la el lumea traieste si sufera din motive mai adevarate.
Bine si Bergman e de inteles, Daca ai trai intr-o tara in care e vesnic frig, te simti tot timpul la capatul lumii si nivelul de trai e ata de mare incat in principiu prin simplul fapt ca teai nascut acolo nu o sa trebuiasca niciodata sa te gandesti la ce o sa pui pe masa cred si eu ca incepi sa ai drame existentiale.
Oricum acest prim articol cred ca poate vorbi destul de bine who I am and where i stand cand vine vorba de cinema.